Ca la noi, la romani, dintr-o perspectiva pozitiva (1)
Uite pandemia, nu mai e pandemia. Uite izolarea in casa, uite multa lume dand buluc afara. Vremuri dificile pe la noi, dar peste tot sunt.
Daca tot am avut mai mult timp, am reflectat un pic pe tema a ceea ce suntem noi ca natie si cum o ducem noi ca societate. Am reflectat la practica mea profesionala si la oamenii pe care-i intalnesc si ii evaluez la mine la spital, am reflectat la mine, dar si la ce este in jurul meu.
M-am gandit sa impartasesc cate ceva din realitatile societatii noastre asa cum le stiu si le inteleg eu. Evident, nu totul deodata ci cate un pic, pentru a fi ceva mai digerabil.
Umbla vorba ca suntem un popor de oameni inteligenti, luminati si creativi care au adus contributii semnificative pe aceasta lume. Eu chiar cred in asta. Este incontestabil acest adevar mai ales atunci cand mentionam pe George Enescu, Mircea Eliade, Constantin Brancusi, Henri Coanda, etc.
Totusi, in timp au aparut niste probleme interesante. In 2006 Televiziunea Romana a facut o campanie publica de identificare a celor mai valorosi romani din toate timpurile. Inspirandu-se din versiunea britanica a emisiunii 100 Greatest Britons, TVR a intocmit topul 100 al celor mai mari romani.
Ceea ce m-a pus pe ganduri a fost sa descopar ca pe locul 13 il avem pe Becali, pe 20 apare Gregorian Bivolaru (fondatorul MISA), iar pe 27 Traian Basescu care il surclaseaza pe I.C.Bratianu, la fel cum Razvan Lucescu il depaseste in clasament pe Emil Cioran.
Acum, ganditi-va si voi, nu pare ceva alandala? Va las sa va dati cu parerea.
Va spun cu mana pe inima, ca eu cred in creativitatea si inteligenta poporului roman. Cercetarile stiintifice contemporane arata ca „nivelul de creativitate potentiala a romanilor pare sa fie la fel de mare ca si cel al americanilor, atat la copii, cat si la adulti.”
Daniel David, psiholog contemporan cu cercetari pertinente si riguros stiintifice, spune: „Sigur, ne putem intreba atunci cum se face ca nici un roman nu este castigator al Premiului Nobel sau al unei medalii Fields?” Tot el raspunde si da cateva exemple de romani, nascuti cetateni romani, DAR aflati intr-un mediu cultural stimulativ pentru a castiga astfel de premii: Gheorghe Emil Palade, SUA – 1974, Stefan Hell, Germania – 2014, Herta Muller, Germania – 2009, Elie Wiesel, Israel – 1986.
Sa ne aducem aminte de romani care si-au atins potentialul maxim in alta parte: Mircea Eliade in SUA, Emil Cioran, Constantin Brancusi, Eugen Ionesco sau George Enescu in Franta.
Acelasi Daniel David ne indreapta atentia catre o cercetare a lui Bociort (2014) care analizand de ce nu castiga romanii Premiul Nobel mentioneaza mediul cultural nestimulativ, caracterizat de barfe, calomnii, complex de inferioritate si invidie. Daca cercetarea aceasta nu pare suficienta, Alina Mungiu Pipidi (2012) evidentiaza debusolarea societatii romanesti in general si a mediului academic in particular, insistand asupra fracturii majore dintre succes si merit. Iar, daca nici acest argument nu pare puternic, Mungiu-Pipidi (2015) in revista NATURE scoate in evidenta rolul coruptiei in lipsa performantei academice si mai ales in cel al inovatiei.
Ce o fi de facut? Poate ca ar trebui sa regandim atat mediul educational cat si cel cultural. De ce? Pentru a ne permite antrenarea si exprimarea potentialului creativ pe care il avem. Iar voi, cei care sunteti parinti, stiti bine ca scoala nu incurajeaza acest potential intr-o maniera constructiva si nici structurata.
In ultima perioada am observat cum din ce in ce mai multi parinti au tendinta sa-si orienteze copiii catre licee aflate in afara granitelor. Prin urmare copiii sunt trimisi sa-si dovedeasca valoarea in strainatate pentru ca apoi sa fie recunoscuti la noi in tara. Problema este ca daca iti este recunoscuta valoarea in afara de ce te-ai mai intoarce inapoi in tara care nu a crezut in tine si nu ti-a recunoscut potentialul de la bun inceput?
Bineinteles ca lucrurile se complica atunci cand diaspora stiintifica romaneasca adesea critica Romania, deoarece se simte tradata si respinsa de propria tara. „Iar aceasta atitudine este indreptatita daca avem in vedere faptul ca tinerii cu studii la cele mai prestigioase universitati din lume nu-si gasesc locul in universitatile din Romania, in timp ce aceste universitati nu sunt varfuri in lume, ci se zbat la coada clasamentelor internationale” – spune Daniel David.
Este un fel de joc, o leapsa in care ajungem sa ramanem toti cu buza umflata.
Asadar, ce este de facut? Serios acum, este ceva de facut?
Umila mea parere isi indreapta atentia catre conceptele de cultura si exprimare artistica. Acestea ar trebui promovate la nivel spontan, dar si institutional. Aici intervin in prima instanta eforturile din interiorul nucleului familial care sa promoveze lucruri si activitati normale si constructive pentru copii si adolescenti: sa fie incurajati tinerii sa mearga la teatru, sa fie incurajati sa inteleaga arta, sa stie sa simta atunci cand se afla in fata unei creatii artistice si sa stie sa se bucure sau nu de ea, sa inteleaga ce inseamna dansul si miscarea. Desi par marunte aceste aspecte, acestea scot in evidenta valorile cu un real impact asura tuturor laturilor vietii omului.
Ca oameni obisnuiti nu avem vreo influenta asupra marilor institutii ale statului, insa exista oameni minunati care s-au adunat in ceea ce in sens larg poarta denumirea de Societate Civila (ONG-uri, asociatii, fundatii, etc.).
Implicati-va! Veniti cu expertiza voastra, veniti cu propunerile voastre, veniti cu energia si disponibilitatea voastra.
Mai bine o actiune decat nimic. Si ca sa intelegeti mai multe, va astept sa ma acompaniati si in articolul urmator.